PUI LA CUPTOR CU 40 DE CATEI DE USTUROI

septembrie 08, 2016


Puiul la cuptor cu 40 de catei de usturoi este o friptura minunata pe care o veti indragi cu siguranta. Este foarte aromat, fraged, suculent si atat de gustos incat cu greu te mai poti opri din mancat.
Puiul la cuptor cu 40 de catei de usturoi este excelent pentru pranz sau pentru cina, pentru o masa in familie sau pentru o masa festiva. Merge cu orice garnitura va place, fie ca este vorba de cartofi, orez ori salata. Cel mai simplu este sa folositi o tava mai mare pentru a gati puiul si sa puneti pe langa el si niste cartofi. Veti obtine cei mai gustosi cartofi la cuptor! :).



Puiul la cuptor cu 40 de catei de usturoi este si extrem de usor de preparat. Tot ce aveti de facut este sa ungeti puiul cu unt, sa-l condimentati si, in rest, toata treaba o face cuptorul. Partea cea mai migaloasa este numaratul celor 40 de catei de usturoi :).
Usturoiul puteti sa-l curatati de coaja dar, la fel de bine, il puteti pune in tava si cu tot cu coaja, mai ales daca doriti sa-l folositi pentru a prepara un sos pentru friptura. Eu am ales sa-l curat pentru o aroma mai intensa.

Va mai recomand:
- Pui pe sticla la cuptor
- Ciulama de pui
- Ostropel de pui
- Cordon Bleu
- Pui Kiev

Ingrediente necesare pentru a prepara reteta pui la cuptor cu 40 de catei de usturoi :


- 1 pui (1.5-2kg)
- 40 de catei de usturoi (3-4 capatani)
- 50gr unt moale
- sau o lingurita de cimbru uscat sau 2-3 crengute de cimbru
- 1 frunza de dafin
- sare si piper dupa gust
Optional:
- 1kg cartofi
- 2 linguri de ulei
- sare, piper, boia de ardei iute dupa gust

Mod de preparare reteta pui la cuptor cu 40 de catei de usturoi :


Mai intai am curatat cei 40 de catei de usturoi si i-am numarat meticulos, de vreo 3 ori pentru ca tot pierdeam sirul :). Daca decideti sa lasati cateii de usturoi cu tot cu coaja, mai trebuie doar sa-i numarati.



Am spalat puiul si l-am tamponat pe toate partile cu un prosop uscat. Ca sa stea puiul cuminte in tava, am facut mici orificii in piele, un fel de buzunarase pentru picioruse si aripioare.
In continuare, am asezat puiul in tava si l-am uns cu unt pe toate partile, interior si exterior. L-am asezonat apoi cu sare, piper si cimbru, frunza de dafin am bagat-o in interiorul puiului iar cateii de usturoi i-am imprastiat in tava. Nu este necesar sa adaugati nimic altceva in tava si nici sa acoperiti tava.
Am pus apoi puiul in cuptorul preincalzit la 240º C (treapta 3 pentru cuptorul pe gaz) timp de aproximativ 60 de minute. Timpul de coacere poate fi cu 10-15 minute mai mic sau mai mare in functie de marimea puiului si de cat de rumenit doriti sa fie. Cat timp sta la cuptor, puiul trebuie stropit din cand in cand (cam la 15 minute) cu sosul format in tava iar cateii de usturoi trebuie sa-i mai intoarceti.



Dupa ce am bagat puiul la cuptor, am pregatit cartofii. I-am curatat de coaja si i-am taiat bucati potrivite. Cartofii mei au fost destul de mari si i-am taiat in 8 bucati dar, daca sunt micuti, puteti sa-i lasati si intregi. Dupa ce i-am taiat i-am pus intr-un bol, i-am amestecat cu 2 linguri de ulei si i-am asezonat cu sare, piper si boia de ardei iute.
Cam la 30 de minute dupa ce am pus puiul la cuptor, am adaugat si cartofii in tava si am pus tava inapoi la cuptor. Dupa cum va spuneam, timpul de coacere este de aproximativ 60 de minute, timp suficient ca puiul sa fie bine patruns si cartofii la fel. Eu l-am tinut cam 10-15 minute in plus pentru ca ne place puiul bine rumenit.
Dupa ce am scos puiul din cuptor l-am asezat pe un platou impreuna cu cartofii si l-am lasat sa se odihneasca 10-15 minute. In acest timp puiul lasa suc propriu si se si racoreste un pic si va fi numai bun de servit. Daca mai faceti si o salata simpla este perfect! :)
Noua ne-a placut foarte mult puiul cu 40 de catei de usturoi si vi-l recomand din suflet!
Daca nu doriti sa puneti cartofi in tava, puteti incerca o garnitura:
- Salata de orez
- Pilaf de bulgur
- Cartofi crocanti la cuptor
- Cartofi la cuptor cu rozmarin si usturoi
- Cartofi la cuptor cu lamaie (cartofi grecesti cu lamaie)
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

1 comentarii

  1. Si noi am cumparat din Auchan cu usturoi dar tot mai bun este facut acasa de mine. Multumesc pentru reteta.

    RăspundețiȘtergere

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...