CORNURI DE POST CU RAHAT

ianuarie 29, 2016

Dragii mei, aceste cornuri de post cu rahat, desi sunt de post, sunt absolut minunate. Pufoase si foarte gustoase, sunt excelente in orice moment al zilei. Si nici nu-s greu de preparat :).
In privinta aromelor, puteti folosi ce va place. Eu am optat pentru esenta de vanilie si de lamaie. Puteti sa mai adaugati in aluatul pentru cornurile de post cu rahat coaja de portocala sau de lamaie, dupa preferinta.
Am uns cornurile cu un sirop preparat din zahar si apa care le confera si luciu, dar le puteti lasa si simple sau le puteti pudra cu zahar.



Ingrediente necesare pentru a prepara cornuri de post cu rahat:

- 450-500gr faina 000
- 1 pliculet de drojdie uscata
- 250ml apa calduta
- 5 linguri de ulei
- 4 linguri de zahar
- 1 praf de sare
- 3 lingurite esenta de vanilie
- optional: 1 lingurita esenta de lamaie

Umplutura: 250gr rahat

Pentru sirop: 2 linguri cu varf de zahar + 4 linguri de apa

Mod de preparare cornuri de post cu rahat 


Am pus intr-un vas incapator apa calduta, uleiul, sarea, zaharul si esentele si am amestecat un picut. Am adaugat faina amestecata separat cu drojdia uscata, treptat, amestecand in acelasi timp cu o lingura de lemn.




Cand nu am mai putut amesteca cu lingura, am inceput sa framant aluatul cu mana, adaugand si restul de faina.
 Dupa ce am terminat de adaugat faina am mai framantat aluatul 5-6 minute. In timpul framantarii, daca observati ca aluatul este lipicios, puteti sa mai adaugati putina faina. Cand terminam de framantat, aluatul trebuie sa fie moale, elastic si nelipicios.
Aluatul pentru cornurile de post cu rahat astfel preparat l-am acoperit si l-am lasat la crescut intr-un loc caldut timp de o ora (pana isi dubleaza volumul).
Dupa ce a crescut aluatul, ne putem apuca de modelat cornuri. Am impartit aluatul in 2 parti egale.



Am pastrat o bucata de aluat iar pe cealalta am pus-o deoparte. Bucatica de aluat pastrata am asezat-o pe suprafata de lucru presarata cu faina si, cu ajutorul unui sucitor, am intins-o in forma de cerc de aproximativ 29-30cm diametru.
Am luat apoi un cutit si am taiat cercul mai intai in 4 parti egale apoi in 8. Am obtinut asfel 8 triunghiuri. Am taiat rahatul bucatele mai mici si am asezat la baza fiecarui triunghi de aluat 3-4 bucatele de rahat, avand grija sa las colturile libere. 
Am rulat apoi triunghiurile de aluat, de la baza spre varf, formand astfel cornurile. Cornurile astfel formate le-am asezat intr-o tava tapetata cu hartie de copt, cu varful triunghiului dedesubt si le-am curbat usor. Am lasat putin spatiu intre ele ca sa nu se lipeasca intre ele in timpul coacerii. Am lasat cornurile sa mai creasca aproximativ 20 de minute.
Cu cea de-a doua bucata de aluat se procedeaza exact la fel, deci vom avea in total 16 cornuri.
Am pus apoi cornurile de post cu rahat in cuptorul preincalzit pentru aproximativ 20 de minute.
In timp ce cornurile erau la cuptor, am preparat siropul de zahar. Am pus la foc mic, intr-un ibric, 2 linguri cu varf de zahar si 4 linguri de apa si am lasat sa fiarba cam 4 minute, cat sa se ingroase un pic siropul. Se mai ingroasa cand se raceste.
Dupa ce am scos cornurile din cuptor, le-am lasat sa se racoreasca apoi, cu ajutorul unei pensule, le-am uns cu sirop. Cateva cornuri s-au mancat fara sirop pentru ca nu am mai avut rabdare :)
Cornurile de post cu rahat sunt mai mult decat delicioase, s-au mancat rapid iar ai mei au fost incantati de ele.
Spor la gatit si pofta buna !
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

5 comentarii

  1. buna ziua!in loc de siropul de apa cu zahar pot sa ung cornurile cu miere de albine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua!
      Nu prea merg unse direct cu miere. Puteti insa sa le ungeti cu apa simpla si apoi sa le ungeti cu miere sau sa preparati siropul cu miere in loc de zahar.

      Ștergere
    2. Va multumesc frumos!o sa le fac si pe cele cu rahat.am facut cornurile cu ciocolata dupa reteta dvs si au iesit pufoase si super bune :)

      Ștergere
  2. Foarte bune cornurile.au ieșit pufoase și delicioase.

    RăspundețiȘtergere

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...