DESERT LA PAHAR CU CREMA DE VANILIE, FRUCTE SI PISCOTURI

iulie 19, 2016


Dragii mei, desertul acesta la pahar cu crema de vanilie, fructe si piscoturi este un desert exceptional, extrem de usor de preparat, absolut delicios si aspectuos. Crema de vanilie aromata, fructe proapete, parfumate si usor acrisoare si piscoturi, o combinatie irezistibila, nu-i asa?
Este desertul perfect pe timp de vara pentru ca nu necesita coacere si se serveste rece, de la frigider. Putem insa prepara acest desert minunat in orice perioada a anului cu fructe proaspete sau conservate.
La acest desert merg foarte bine niste fructe mai acrisoare si parfumate, gen caise, piersici, fructe de padure. Puteti folosi insa orice alte fructe va sunt pe plac si chiar puteti sa le combinati.



Desertul la pahar cu crema de vanilie, fructe si piscoturi se poate servi si imediat dupa preparate dar este cu mult mai bun daca il tineti la frigider cel putin o ora inainte de servire. Aromele se intrepatrund, piscoturile se mai moaie si vom obtine un desert perfect :)

Ingrediente necesare pentru a prepara reteta desert la pahar cu crema de vanilie, fructe si piscoturi (5 portii):


Pentru crema de vanilie aveti nevoie de:
- 600ml lapte
- 4 galbenusuri
- 6 linguri de zahar
- 50gr faina
- un praf de sare
- 1 si jumatate fiola esenta de vanilie
Mai aveti nevoie de:
- 1-2 piersici
- 4-5 piscoturi

Mod de preparare reteta desert la pahar cu crema de vanilie, fructe si piscoturi:


Am preparat mai intai crema de vanilie.
Am pus deoparte 5 linguri de lapte rece iar restul de lapte l-am pus la incalzit, cat sa devina fierbinte.



Am pus intr-un vas zaharul, un praf de sare si cele 4 galbenusuri si am mixat la viteza mare pana am obtinut o compozitie deschisa la culoare, cu aspect cremos. Am adaugat 5 linguri de lapte rece si am mixat usor pentru omogenizare. Am adaugat apoi si faina, treptat, mixand in acelasi timp.
Am adaugat apoi si laptele fierbinte, treptat, si am mixat usor pana am obtinut o compozitie omogena.
Aceata compozitie am pus-o pe aragaz, la foc mic, amestecand continuu ca sa nu se prinda (cu o lingura sau un tel) si am tinut-o pana s-a ingrosat. Crema de vanilie este gata in momentul in care incepe sa bolboroseasca.
Am luat crema de vanilie de pe foc, am adaugat esenta de vanilie si am amestecat. Am acoperit crema de vanilie cu folie alimentara si am lasat-o sa se racoreasca, cat sa ajunga la temperatura camerei. Folia alimentara trebuie asezata direct pe crema, ca sa nu faca crusta.
Pe masura ce se raceste, crema de vanilie se si intareste si am amestecat-o putin inainte de a o aseza in pahare, ca sa fie mai usor de aranjat.



Acum putem asambla desertul la pahar cu crema de vanilie, fructe si piscoturi.
Am asezat in pahare de sampanie mai intai 5-6 feliute de piscoturi peste care am pus un strat de crema de vanilie. Peste crema de vanilie am pus bucatele de piersica iar deasupra lor inca un strat de piscoturi feliate. Am apasat usor astfel incat fructele sa intre partial in crema de dedesubt.
Am asezat apoi cel de-al doilea strat de crema de vanilie si am decorat cu bucatele de piersica.
Acum faceti un efort imens si puneti paharele la frigider cel putin o ora pentru ca desertul va fi mult mai bun :).
Dupa cum vedeti, desertul la pahar cu crema de vanilie, fructe si piscoturi este foarte-foarte usor de preparat. Are un gust minunat si, asezat in pahare de sampanie, devine un desert aspectuos, potrivit pentru orice ocazie.
Spor la gatit si pofta buna!
Va astept si pe pagina de Facebook!

You Might Also Like

0 comentarii

About me

Flickr Images

Press

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...