RULADA DE CARNE TOCATA CU LEGUME MEXICANE
ianuarie 31, 2017Dragii mei, v-am pregatit o rulada de carne tocata cu legume mexicane foarte gustoasa, aspectuoasa si usor de preparat. Un fel de chiftea uriasa cu legume :). Este excelenta calda, servita alaturi de garnitura preferata, la pranz sau la cina, dar este foarte gustoasa si rece, servita ca aperitiv.
Pentru a prepara aceasta rulada de carne tocata cu legume mexicane am folosit o carne tocata de porc, mai slaba. Puteti folosi insa si o carne tocata de vita sau amestec. Aceasta rulada fiind practic o chiftea, condimentati carnea cu ce stiti ca va place, ca pentru chiftele. Chimenul macinat merge foarte bine cu carnea de porc si, daca aveti in casa, puneti neaparat.
Pe langa legumele mexicane sau in locul lor, puteti folosi ce legume stiti ca va plac. Tineti insa cont ca majoritatea trebuie gatite in prealabil.
Rulada de carne tocata cu legume mexicane o puteti gati si intr-o tava de chec, daca vi se pare mai usor. Eu prefer sa o fac in tava mare pentru ca se rumeneste mai frumos.
Rulada de carne tocata cu legume mexicane merge foarte bine cu o garnitura de cartofi. Va recomand cartofi la cuptor cu rozmarin si usturoi, cartofi crocanti la cuptor, cartofi wedges, sau cartofi prajiti la cuptor fara ulei.
Ingrediente necesare pentru a prepara reteta rulada de carne tocata cu legume mexicane:
- 500gr legume mexicane congelate
- 700-800gr carne tocata de porc (sau vita/amestec)
- 1 ceapa
- 6 catei de usturoi
- 1 legatura de patrunjel
- 1 lingurita rasa de cimbru
- 1 lingurita chimen macinat
- sare si piper dupa gust
- 3-4 linguri de pesmet
Mai aveti nevoie de pesmet pentru presarat rulada
Mai intai am fiert legumele mexicane, in apa cu sare. Le-am strecurat si le-am lasat sa se racoreasca inainte de a le adauga in compozitia pentru rulada de carne cu legume mexicane.
Intre timp am pregatit celelalte ingrediente.
Mod de preparare reteta rulada de carne tocata cu legume mexicane:
Mai intai am fiert legumele mexicane, in apa cu sare. Le-am strecurat si le-am lasat sa se racoreasca inainte de a le adauga in compozitia pentru rulada de carne cu legume mexicane.
Am pus intr-un bol carnea tocata, ceapa data pe razatoarea mica si scursa, usturoiul zdrobit si patrunjelul tocat. Am asezonat cu sare, piper, cimbru si chimen macinat. Am amestecat bine cu mana, pana am obtinut o compozitie omogena.
Compozitia este destul de moale in acest moment si, ca sa prinda consistenta astfel incat rulada de carne cu legume mexicane sa-si pastreze forma, am adaugat 4 linguri de pesmet. Cantitatea de pesmet necesara difera in functie de cat de apoasa a fost carnea. Adaugati pesmet treptat, cate o lingura, pana ajungeti la consistenta dorita. Amestecul de carne trebuie sa ramana insa moale dar sa fie o idee mai legat.
Am adaugat si legumele mexicane si am amestecat cu mana pana le-am incorporat in amestecul de carne.
Am rasturnat amestecul de carne si legume pe o folie alimentara si l-am aplatizat usor cu palmele in forma de dreptunghi.
Am rulat apoi strans, cu ajutorul foliei. Am strans capetele foliei si am rulat pe masa pentru a obtine o rulada neteda. La inceput legumele au tendinta sa se imprastie dar, pe masura ce rulati, veti vedea ca se aseaza frumos.
Am presarat pesmet intr-o tava. Daca folosit hartie de copt, puneti mai intai hartia de copt si presarati pesmet peste ea.
Am desfacut din folie rulada de carne tocata cu legume mexicane si am rasturnat-o usurel in tava cu pesmet. Nu ridicati rulada cu mana pentru ca se rupe. O rasturnati cu grija de pe folie direct in tava.
Am tavalit prin pesmet rulada de carne cu legume mexicane astfel incat sa fie acoperita uniform pe toate partile.
Am rasturnat rulada din tava cu pesmet intr-o tava antiaderenta, la fel, fara a pune mana pe ea. Daca ati pus hartie de copt in tava cu pesmet, ridicati rulada cu tot cu hartie de copt.
Am pus apoi rulada de carne tocata cu legume mexicane in cuptorul preincalzit (180ºC pentru cuptorul electric) timp de aproximativ 1 ora si 10 minute (sau pana atinge gradul de rumenire dorit).
Este foarte gustoasa iar pesmetul formeaza o crusta usor crocanta la exterior... O nebunie! :)
Va recomand si rulada de carne tocata cu ardei si cascaval si rulada de carne tocata cu oua fierte. Si sa nu uitam de checul din carne de pui cu ciuperci, masline si ardei care este absolut minunat! :)
Spor la gatit si pofta buna!
4 comentarii
Am facut si eu rulada cu legume mexicane dar nu am fost incantata de cum a iesit deoarece pesmetul nu a devenit crocant si dedesupt avea un pic de zeama...oare nu trebuia sa pun hartie de copt in tava sau trebuia sa pun cuptorul la 200 de grade?
RăspundețiȘtergereNu este indicata hartia de copt pentru ca mentine umezeala.
ȘtergereFiecare cuptor coace in felul lui iar carnea poate contine o cantitate mai mica sau mai mare de apa. Timpul de coacere si chiar si temperatura sunt orientative, trebuie sa le mai ajustati in functie de cuptor dar si de gust.
Cand mai doriti sa preparati o astfel de rulada de carne, incercati fara hartie de copt si tineti-o mai mult la cuptor sau coaceti la o temperatura mai mare pana atinge gradul de rumenire dorit.
Poate adăugate 2 oua în compoziție?
RăspundețiȘtergerePuteti sa adaugati si oua. Nu sunt necesare, dar nici nu strica
Ștergere